Ziua Copilului, sărbătorită pe 1 iunie, este o ocazie numai bună de a petrece timp în familie, de a lăsa grijile deoparte și de a acorda mai multă atenție jocului și stării de bine. Ziua Copilului este o zi liberă având ca scop dorința de a încuraja părinții să petreacă mai mult timp cu copiii lor. Așadar, 1 iunie este un prilej în plus pentru ca părinții să acorde mai multă atenție și timp copiiilor și să le ofere dragostea și afecțiunea de care aceștia au nevoie pentru a fi sănătoși din punct de vedere emoțional.
Obiceiurile de 1 iunie, Ziua Copilului, diferă de la familie la familie. Adesea, în această zi sunt oferite copiilor de toate vârstele dulciuri, jucării, baloane colorate, hăinuțe şi alte lucruri pe care ei și le doresc. De asemenea, de Ziua Copilului sunt organizate, de obicei, petreceri-surpriză, evenimente artistice și ateliere dedicate copiilor, dansuri tradiționale, manifestări sportive, excursii. Însă, cel mai important lucru pentru un copil este jocul, atenția părinților și timpul petrecut împreună cu aceștia.
Dacă vremea nu ne permite sau dacă din alte motive trebuie să petrecem 1 iunie, Ziua Copilului, în casă, putem să ne surprindem micuțul cu cu jocuri inteligente, care să îi dezvolte aptitudinile și creativitatea, jocuri pentru copii distractive pe care să le facem împreună în interior.
Iată câteva idei ce pot fi pe placul întregii familii.
BrainBox este o colecție de jocuri pentru copii, educative, care provoacă la învățat într-un mod distractiv, jocuri care le testează memoria și atenția la detalii. Seria începe cu jocuri simple pentru cei de +3 ani, trecând prin cele pentru cei mici de +5 ani și ajungând la jocurile pentru cei de +8 ani de tipul BrainBox – Invenții. Colecția conține 16 jocuri deosebit de instructive pentru vârsta indicată, de la a învăța litere sau numere, semnele operațiilor matematice sau învățarea de cunoștințe generale și limbi străine. Jocurile din această serie se joacă cu minimum doi jucători, și joaca părinților împreună cu micuțul îi vor da acestuia încredere în propriile puteri. BrainBox - Invenții este un joc care oferă informații despre cele mai importante și interesante invenții ale omenirii, aflând detalii despre cum acestea ne-au schimbat modul de viață. BrainBox poate fi jucat atât în varianta solo, cât și în minimum 2 jucători.
Jocul Cortex IQ Party face parte din categoria jocuri pentru copii, cu vârste de + 8 ani, jocul cu o complexitate mică, testează gândirea, memoria și viteza de reacție. În joc folosești puterea creierului în timp ce concurezi cu alți jucători în 8 provocări diferite, memorie, labirint, culoare, coordonare, dublură, logică, frecvență sau tactilă. Obiectivul jocului este de a forma primul un puzzle Creier. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să rezolvi provocările, obținând cărți de joc pe care le vei schimba pentru cele 4 pătrimi de Creier necesare formării unui puzzle Creier complet.
Alege Cortex IQ Party pentru a fi jucat la petrecerile cu prietenii pasionați de jocurile strategice și de perspicacitate. Descoperiți împreună provocările și distrați-vă cu problemele de logică, memorie sau de coordonare care va pun mintea la contribuție.
Catan Junior - joc pentru copii (RO)
Tot din categoria jocuri pentru copii este și jocul de strategie Catan junior, joc ce poate fi jucat în de la 2 la 4 jucători de + 6 ani. după cum îi spune și numele, jocul este o adaptare a faimosului joc Catan pentru cei mici. Cu jocul Catan junior până și cei mici pot experimenta plăcerea oferita de clasicul joc Catan, pe care și adulții îl joacă cu plăcere. În acest joc, copiii vor naviga cu corăbiile piraților peste mări și oceane, descoperind noi insule și construind ascunzători. Catan junior are loc pe un inel de insule tropicale, inclusiv misterioasa insulă a căpitanului Klau. Fiecare insulă generează o resursă specifică, dar puteți găsi și aur. Pentru a face acest lucru, este nevoie de „fel și fel de materiale”, precum lemn, săbii și aur. Micii coloniști trebuie să își plaseze cu atenție ascunzătorile pentru a câștiga resurse pentru construirea următoarei ascunzători și să se ferească de căpitanul Klau care se va opune lor.
Și acest joc face parte din grupul jocuri pentru copii, fiind un joc ce stimulează atenția, concentrarea, capacitatea de a analiza și de a reacționa rapid. Time's Up este unul dintre cele mai captivante și bune jocuri de jucat împreună cu familia sau prietenii, indiferent de ambient. Este un joc de analiză rapidă, care stimulează atenția și concentrarea jucătorilor. Ei trebuie să citească repede cărțile primite și să le memoreze, astfel încât să le poată ghici.
Jocul Time’s Up Family se joaca cel mai bine în echipe de câte 2 jucători. Pe rand, fiecare jucător din echipă, extrage cartonașe de joc cu termeni, îi descrie în unul sau mai multe cuvinte și îl mimează, astfel încât coechipierul să îl ghicească. Poate fi jucat în 4 până la 12 jucători, + 8 ani.
Around the World in 80 Days (EN)
Și jocul inspirat de îndrăgitul roman al lui Jules Vernes, ce urmărește aventurile lui Phileas Fogg, împreună cu valetul său credincios Passepartout, poate fi printre cadouri 1 iunie, pentru că este din categoria jocuri pentru copii potrivite pentru familie. Pe 2 octombrie 1872, Phileas Fogg susținea că poate face ocolul Pământului în 80 de zile… Este rândul tău să pariezi pe șansele tale de reușită. După cum nici membrii Clubului de Reformă din povestea lui Jules Vernes nu credeau că Phileas Fogg va reuși acest lucru, nici oponenții tăi nu vor să îți dea crezare și vor încerca să obțină ei această performanță. La începutul jocului, fiecare jucător pariază că va reuși să realizeze aceasta călătorie. Apoi, jucătorii parcurg tabla de joc, fiecare pe cont propriu, întrecându-se să ajungă primii înapoi în Londra. Pe drum, tu și oponenții tăi veți avea de luat câteva decizii importante. Cartonașele de joc vă vor ajuta să vă deplasați mai rapid dintr-un loc în altul, dar trebuie să fiți precauți pentru că unele ar putea fi foarte costisitoare, iar banii sunt o resursă limitată. Primul jucător care se va întoarce în Londra la momentul oportun, dovedind cea mai bună îmbinare a deciziilor precaute cu cele ambițioase, este desemnat câștigător.