O carte de joc este o bucată de hârtie grea, carton subțire, hârtie acoperită cu plastic, amestec de bumbac-hârtie sau plastic subțire, special pregătită, care este marcată cu motive plăcute privirii. Adesea, partea din față, fața, și partea din spate a fiecărei cărți are un finisaj pentru a face manipularea mai ușoară. Ele sunt cel mai frecvent în pachete de 52 de cărți, plus doi sau trei jokeri, și utilizate pentru a juca jocuri de cărți și sunt, de asemenea, utilizate în trucuri magice, aruncarea cărților și a face case de cărți de joc. Pachete de cărți de joc sau chiar cărți unice sunt, de asemenea, colectate ca hobby sau pentru valoarea lor. Cărțile de joc pot fi, de asemenea, produse pentru seturi de cărți de tranzacționare sau jocuri de cărți de colecție, care pot cuprinde cărți unice. A avea un joc de cărți la îndemână este foarte distractiv de fiecare dată când vrei să petreci ceva timp împreună cu familia sau oricând te întâlnești cu prietenii în weekend, în zilele libere sau în concedii. Indiferent unde sunt organizate astfel de întâlniri sau petreceri, sunt numeroase opțiuni pentru a te distra cu jocuri de societate cu carti, fiecare având regulile sale sau putându-se juca începând cu doi jucători, dar sunt și variante pentru mai mulți jucători. Partea cea mai bună pentru jocuri de societate cu carti este aceea că pot fi încercate oriunde, fără prea mult confort sau condiții deosebite. Cele mai frumoase jocuri de societate cu carti îți oferă numeroase ore de distracție cu familia sau alături de prieteni.
Ediția Dixit Odyssey face parte dintre așa numitele jocuri de societate cu carti și îți oferă cărți cu ilustrații la fel de fascinante ca jocul clasic Dixit și poate fi jucat cu până la 12 persoane. De principiu jocul Dixit Odyssey este un joc independent, dar poate fi folosit și ca extensie pentru jocul de bază, Dixit. Jocul conține în afara pachetului de 84 cărți de joc, o tablă pentru scor, 12 tăblițe de vot cu cele 24 piese de vot și 12 iepurași din lemn pe rol de pioni. După ce fiecare jucător primește 6 cărți de joc, povestitorul, adică cel ce este primul alege din cărțile primite una și o pune pe masă cu fața în jos, descriind ilustrația ei într-un cuvânt sau o expresie, mai enigmatică. Ceilalți jucători vor alege câte o carte din mâna lor reprezentativă pentru cuvânt sau expresie. Povestitorul amestecă toate cărțile de joc așezate pe masa de către jucători și le va întoarce cu fața în sus. Fiecare jucător va vota, în secret, încercând să identifice cartea povestitorului. După finalizarea voturilor, acesta va indica răspunsul corect. Jocul continuă cu o nouă rundă și un nou povestitor. Primul jucător ce adună 30 puncte câștigă.
În spatele cortinei este un joc escape room din familia jocuri de societate cu carti, un joc de cooperare inspirat. Pe parcursul jocului, vei avea parte de un adevărat spectacol de magie și de efecte speciale, participând la spectacolul de magie din New York al lui Lance Oldman și vei încerca să descoperi secretele magicianului. Jocul conține un teanc de 60 de cărți de joc și un plic cu elemente secrete, putând fi jucat în versiune Solo sau cu grupul de prieteni.
Sunt jocuri de societate cu carti inspirate din seriale, precum acest Mâna Regelui, inspirat de serialul Game of Thrones. Acest joc de societate, cu cărți de joc poate fi jucat de 2 până la 4 jucători, +14 ani, care cu o strategie bună și un mod isteț vor putea ajunge mâna regelui, poziție foarte influentă și mult vânată în Westeros. Jocul conține 35 cărți de personaj, din Casele Stark, Greyjoy, Lanninster, Targaryen, Baratheon, Tyrell, Tully și Varys, cărți precum Complice și Drapeluri de Casă, dar și jetoane Cioara cu trei ochi. Pe parcursul jocului, vei folosi cartea Varys pentru a aduna cât mai multe cărți de personaj, concurând cu o serie de adversari care urmăresc același lucru. În plus, vei folosi complici și vei ucide sau captura personaje. La finalul jocului, se vor evalua susținătorii, transformând cărțile de personaj în drapeluri de Casă. Jucătorul cu cele mai multe drapeluri va ocupa poziția de Mâna Regelui.
Un cadou deosebit, mai ales pentru cei ce au îndrăgit jocul clasic Catan, este jocul de cărți rapid cu același nume, alt joc din categoria jocuri de societate cu carti. La fel ca în clasicul joc Catan, misiunea ta în acest joc este să folosești resursele existente în mod optim pentru a aduna cât mai multe puncte. De asemenea, vei construi drumuri și vei înregimenta soldați, vei întemeia așezări, pe care le vei dezvolta apoi în orașe. În jocul de cărți, vei putea construi clădiri monumentale în orașe, precum biserici sau universități, simbolizând înflorirea comerțului. Totuși, trebuie să ai grijă să nu pierzi drumurile și soldații în favoarea altor jucători, pentru a nu îți pierde titlul de colonist de succes. Catan - jocul rapid de cărți este un joc independent și nu este compatibil cu extensiile jocului Catan.
Poate este normal ca celebrul vrăjitor să apară și pe jocuri de societate cu carti. Cărțile de joc Waddingtons Harry Potter sunt dedicate fanilor seriei de cărți și filme, pe acestea fiind reprezentate Harry Potter și prietenii săi de la Școala de Magie Hogwarts precum Ron, Hermione, Ginny și Neville, dar nu numai. Nu rata șansa de a fi un învingător, personajele din universul Harry Potter te pot ajuta sa câștigi ca prin „magie” în fața celorlalți. Acest pachet de cărți de joc este o alternativă perfectă și originală la cărțile de joc clasice, fiind și o provocare pentru prieteni să descopere toate personajele preferate. Frumos finisat și de bună calitate, acest pachet de cărți de joc poate fi folosit pe termen lung. Cărțile de joc pot fi un cadou original atât pentru colecționari, cât și pentru copii sau pentru orice alt fan al universului micilor vrăjitori de la Hogwarts.