Cum se joacă Campionii Distracției. 160 provocări!

Dacă îți plac provocările, echipa Gameology îți dezvăluie cum se joacă Campionii Distracției, jocul celor 160 de provocări trăsnite!

Jocul de societate Campionii Distracției include 160 cartonașe cu provocări, 80 jetoane, 10 pahare, 5 mingi, 4 zaruri, bețișoare din plastic, carnețel, metru, clepsidră, instrucțiuni de joc.

Campionii Distracției este jocul provocărilor trăsnite care îți măsoară nivelul de încredere în forțele proprii.
 

Fiecare joc este format din 10 runde de provocări. Înaintea fiecărei provocări, jucătorii pariază în funcție de cât de siguri sunt că o pot îndeplini, folosind jetoanele corespondente nivelului de încredere. Toți jucătorii vor participa la îndeplinirea unei provocări.
 

Jucătorul care strânge cele mai multe puncte după terminarea a 10 provocări, câștigă jocul!
 

Jocul include 160 de provocări, împărțite în următoarele patru categorii:

  • SOLO - Provocarea este realizată individual, pe rând

  • BĂTĂLIA SUPREMĂ - Provocarea este realizată de toți jucătorii, unul împotriva celorlalți

  • CA FRAȚII - Provocarea se realizează în echipe de 2 jucători, ca parteneri

  • DUEL - Provocarea se realizează în echipe de 2 jucători, ca adversari
     

Jucătorii încep cu câte 10 jetoane.

Se poate paria doar un singur jeton la o provocare. Odată ce un jeton a fost folosit pentru un pariu, acesta nu se mai poate reutiliza.

Jetoanele sunt colorate în funcție de valoarea lor:

  • Albastru = 1 Punct

  • Portocaliu = 3 Puncte

  • Galben = 5 Puncte
     

SFAT

Pentru un joc mai lung, împărțiți jucătorilor mai multe jetoane și realizați mai multe provocări.

  1. Faceți curat pe masă (veți avea nevoie de spațiu!) și plasați teancul de cartonașe cu provocări cu fața în jos, în mijlocul mesei.

  2. Împărțiți jetoane fiecărui jucător, astfel: 5 ALBASTRE, 3 PORTOCALII și 2 GALBENE (vezi "Jetoane" pentru valoarea fiecăruia).

  3. Dați cu zarul pentru a stabili cine începe. Jucătorul care obține cel mai mare rezultat, extrage un cartonaș din teanc și citește cu voce tare categoria și provocarea.

  4. Fiecare jucător trebuie apoi să parieze câte un jeton, ales în funcție de cât de sigur este că va putea îndeplini provocarea, singur sau în echipă. Dacă o provocare vi se pare simplă, pariați un jeton galben (5 puncte). În caz contrar, pariați un jeton albastru (1 punct).

  5. Odată ce toți jucătorii au pariat, se va trece la îndeplinirea provocării, pe rând, în sensul acelor de ceasornic, începând cu jucătorul care a extras cartonașul.

  6. Jucătorii care au reușit provocarea vor pune jetonul pariat într-un loc sigur, unde vor strânge punctele câștigate pe parcursul jocului. Jucătorii care nu au reușit să îndeplinească provocarea vor pierde jetoanele, plasându-le înapoi în cutie.

  7. Următorul jucător extrage un nou cartonaș. Repetați pașii anteriori, până la încercarea a 10 provocări. Jucătorul care a strâns cele mai multe puncte, câștigă!
     

EGALITATE!

În cazul unei egalități, jucați numai cartonașe din categoria provocărilor SOLO, până când se stabilește un câștigător!

  • Toți jucătorii trebuie să parieze în același timp.

  • Jetoanele care au fost folosite la un pariu, nu mai pot fi folosite încă o dată.

  • În cazul provocărilor "Ca Frații" și "Duel", partenerii sau adversarii se aleg în sensul acelor de ceasornic, până când toți jucătorii au fost selectați. Se pariază imediat ce toți jucătorii au pereche.

  • În cazul provocărilor "Ca Frații" și "Duel", dacă există jucători care nu au fost selectați în urma formării echipelor, ei trebuie, totuși, să parieze și să participe, alegându-și un partener sau un adversar după ce echipele formate au încercat îndeplinirea provocării. Jucătorii aleși de cei care nu au fost selectați inițial, își vor câștiga sau pierde jetoanele pariate în funcție de rezultatul celei de-a doua încercări.

  • În cazul provocărilor "Ca Frații" și "Duel", jucătorii nu sunt obligați să parieze același tip de jeton ca partenerii lor.

  • Există întotdeauna un jucător care va încerca să reinterpreteze provocarea în avantajul lui - jucați corect și nu fiți cârcotași!
     

Jucați după reguli, însă excludeți cartonașele "Ca Frații", pentru că nu vor deosebi câștigătorul de pierzător.
 

Preferi să vezi jocul în acțiune? Urmărește tutorialul video Cum se joacă Campionii Distracției și descoperă pas cu pas regulile, provocările și modul de desfășurare al unei partide.
 

Acum că ai aflat cum se joacă Campionii Distracției, crezi că ai tot ce îți trebuie ca să devii și tu campionul distracției? Încearcă toate cele 160 de provocări trăsnite cu prietenii sau cu familia și descoperă și alte jocuri de societate Gameology pentru următoarea voastră seară de joc!

Postarea urmatoare Postarea anterioara
Categorii

Suport clienti Luni - Vineri: 9:30 - 17:30

021.555.3304 hello@gameology.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!