Pentru a integra în jocuri componente educative și creative, o idee excelentă este robotica, știința care a fost inventată de oameni mari, ca să facă lucruri mărețe cu dispozitive mecanice și electronice, dar a fost cucerită de oamenii mici, prichindeii 2.0, care așteaptă cadouri de Crăciun cu totul diferite față de păpușile și mașinuțele copilăriei noastre.
În prezent, jocurile au o componentă tehnologică însemnată, iar în continuare îți prezentăm cele mai importante detalii despre robotică și cum îi ajută pe copii în dezvoltarea lor mentală și socială.
Cuprins
1. Ce este robotica
2. Cum contribuie robotica la dezvoltarea creativității copiilor
3. Jocuri de robotică pentru copii
Ce este robotica
Robotica este știința care se ocupă cu tehnologia, proiectarea și construirea roboților, adică a dispozitivelor mecanice, informatice sau mixte ce pot fi programate să urmeze un set de instrucțiuni. Un robot este alcătuit din unitate de procesare, senzori pentru a percepe mediul din jur și mici motoare pentru deplasarea cu ajutorul membrelor sau roților.
O componentă importantă a acestei științe este robotica educativă, în cadrul căreia copiii și tinerii învață cum să realizeze roboți care pot să scoată sunete sau să clipească cu lumini colorate, conform controlului de la distanță și instrucțiunilor programate.
Cum contribuie robotica la dezvoltarea creativității copiilor
Robotica este importantă pentru evoluția mentală și socială a copiilor și contribuie la dezvoltarea creativității micilor inventatori. Iată cum ajută robotica în educația prin joc și învățarea prin experimentare:
Copiii dezvoltă abilități și raționamente pentru rezolvarea problemelor
Cu ajutorul roboticii, copiii sunt puși în situația de a identifica situații care necesită rezolvarea unor probleme și găsirea soluțiilor prin care să îndeplinească niște sarcini sau să ducă la bun sfârșit acțiuni care țin de asamblarea și punerea în funcțiune a roboților.
Astfel ei învață să realizeze corelații și să folosească la maximum cunoștințele pe care le au în diverse domenii, fie că este vorba despre discipline școlare sau activități desfășurate în timpul liber.
Micii savanți învață concepte de știință, matematică și informatică
Prin kituri de robotică, micii savanți reușesc să învețe noțiuni științifice variate, mai ales din matematică și fizică (distanță, viteză, forță, surse de energie) dar și din informatică (algoritmi, coduri). Cifrele reci scrise pe tablă cu creta sau orele monotone în fața ecranului sunt înlocuite cu impresii vii, experiențe personale și mici revelații care pot face din științele exacte pasiuni pentru o viață întreagă, chiar viitoare profesii.
Copiii află aceste cunoștințe într-un mediu familiar, unde realizează chiar ei diferite lucruri și sunt direct implicați în construirea unor dispozitive, iar astfel are loc învățarea practică, fără efort, potrivită pentru vârsta lor.
Copiii se obișnuiesc să comunice și să lucreze în echipă
Robotica este de cele mai multe ori o activitate de grup, unde copiii se strâng în echipe de lucru și comunică deschis, își ascultă reciproc ideile și sugestiile, se ajută unii pe alții la asamblarea pieselor și învață lecții valoroase despre colaborare și prietenie.
Astfel ei devin mai sociabili și deprind abilități de relaționare cu cei din jur, își asumă roluri și responsabilități. În loc să stea fiecare cu ochii în telefon sau tabletă, interacționează și folosesc internetul ca pe un mijloc de a socializa cu cei de vârsta lor.
Cei mici beneficiază de activități creative, educative și recreative
Copiii iau contact cu lumea din jur prin jocuri și jucării, așa că au nevoie de activități care să includă aceste elemente pline de veselie, noutate și diversitate.
Alături de celelalte jocuri de societate pentru copii, robotica reprezintă o activitate creativă, ce le dezvoltă imaginația, au o puternică latură educativă și, mai ales recreativă, pentru că le place, îi amuză, îi ține atenți și preocupați.
Jocuri de robotică pentru copii
Te-ai convins că robotica este o joacă serioasă pe care copiii o preferă încă de la vârste mici, așa că îți prezentăm în continuare cele mai bune jocuri educative ce cuprind kit de robotică pentru copii și roboți de jucărie, ca să alegi pentru cei mici exact ceea ce le place din lumea tehnicii în miniatură:
Kituri de construcție roboți
Aceste jucării folosesc elemente de robotică și le includ în seturi de construcție a unor roboți de diferite tipuri: solari, hidraulici sau cu inteligență artificială. Astfel cei mici învață despre mecanisme ingenioase și energii alternative, într-un mod agreabil și inedit.
Seturile de robotică sunt jucării de tip STEM (Science, Technology, Engineering, Maths), care încurajează interesul copiilor pentru știință, tehnologie, inginerie și matematică.
Alege ce-i place copilului tău dintre zecile de modele de jucării robotice:
-
Kit de construcție Masina 4x4 motor pe apă sărată - cel mic învață primele noțiuni despre ecologie și energii alternative;
-
Kit de construcție Robot Tobbie cu inteligență artificială - prichindelul va construi primul lui roboțel și va pătrunde în tainele inteligenței artificiale;
-
Kit de construcție Braț Robotic cu telecomandă - așa începe pasiunea pentru robotică, de la primul șurubel, până la cele mai complexe manevre de telecomandă;
-
Kit robotică de construcție Braț Hidraulic - hidromecanica își dezvăluie secretele, iar micul inginer învață cum să construiască și să manevreze un dispozitiv hidraulic;
-
Kit robotică de construcție Mână de Cyborg Hidraulică - școlarul tău a deprins deja secretele roboticii, este vremea să treacă la un nivel superior și să se distreze cu dispozitive complexe, ca-n filmele SF;
-
Kit de construcție Coding Robot 3 în 1 cu tastatură - un joc educativ ce combină ingenios construirea roboților cu programarea lor, iar copilul învață care este legătura între tehnică și tehnologie;
-
Kit de construcție Roboți Solari și Hidraulici 12 în 1 - un joc impresionant, cu 12 modele de roboți mecanici și animale robotizate, care sunt puse în mișcare cu ajutorul luminii solare sau prin acțiunea apei;
-
Kit robotică de construcție Roboți Solari 14 în 1 - un alt joc multi-robot, bazat pe energie solară, de aici și numele de roboți solari pe care îl au cei 14 eroi mecanizați, care mai de care mai haioși și originali;
-
Kit constructie Roboți Spațiali 7 în 1 - întâlnirea cu energiile alternative ajunge și la capitolul panouri solare, iar cei mici pot construi 7 modele de roboți spațiali acționați prin lumina soarelui, ca să descopere noi galaxii imaginare;
-
Kit robotică de construcție Șopârlă - oferă-i copilului tău un pet robotizat, simpatic și cu personalitate, care-l va amuza și-l va ajuta să învețe mai multe despre inteligența artificială;
-
Kit de construcție Logiblocs - Smart Circuit - un joc pe care să-l descoperiți împreună, un sistem de construcție prin care poți să-i explici copilului într-un mod ingenios și atractiv tehnologia și lumea IT;
-
Kit robotică de construcție Sistem Solar - copilul va învăța despre planete și mișcarea lor, construind corpurile cerești și aflând detalii despre univers.
Kituri de programare roboți
Cu ajutorul personajelor preferate din filme, animații și benzi desenate, copiii învață ABC-ul programării, își dezvoltă memoria, gândirea logică și capacitatea de a face conexiuni între diverse discipline de studiu.
-
Kit de programare Code-A-Maze - primii pași către pasiunea de programator, prin scanarea codurilor de direcție de pe carduri;
-
Kit de programare Code-A-Maze Avengers - personajele faimoase devin eroi în aventura programării, iar cel mic își dezvoltă gândirea logică, memoria și spiritul de competiție;
-
Kit de programare Code-A-Maze Frozen - cine a spus că doar filmele de acțiune pot fi incluse în jocuri robotice? Iată un joc inspirat de celebrul desen animat Disney, unde tehnologia Snap to Code îi poartă pe copii într-o aventură nouă, ce le antrenează abilitățile de programatori.
Roboți controlabili
Copiii își imaginează viitorul prin joc, iar o jucărie robot este exact ce le trebuie ca să se familiarizeze cu tehnologia digitală și inteligența artificială, mai ales că roboțeii controlabili au un design simpatic și atractiv.
-
Robot controlabil prin mișcarea mâinii - un joc interactiv ce îl învață pe copil primele detalii despre inteligența artificială și combină distracția cu latura educativă, pentru că robotul are funcții diverse de divertisment și de programare.
Alege jucăriile potrivite pentru vârsta copilului tău, conform pasiunilor lui și hrănește-i curiozitatea cu jocuri robotice, prin care să învețe noțiuni științifice și să deprindă abilități tehnice, astfel încât joaca să fie mereu interesantă și variată, să-l ajute să socializeze cu ceilalți copii și să crească dezinvolt, creativ, încrezător în forțele proprii, pregătit să cunoască lumea din jur, de la micul atom la întregul univers.