Indiferent de vârstă, copiii ne uimesc de fiecare dată prin imaginația debordantă de care dau dovadă, ne încântă cu ideile lor de jocuri creative și, atunci când au la îndemână resursele potrivite, reușesc să creeze un adevărat univers magic al bunei dispoziții și al creativității.
Pentru a le oferi provocări interesante, potrivite vârstei lor și preocupărilor pe care le au la școală și în timpul liber, sunt recomandate jucării cu elemente de robotică, disponibile într-o gamă largă de modele, mărimi și funcționalități.
Ce sunt kiturile de robotică
Robotica pentru cei mici este mai mult decât o știință aplicată la lumea jucăriilor, reprezintă o modalitate eficientă de dezvoltare a creativității copiilor. Cele mai populare jucării cu roboți sunt disponibile sub formă de kituri de robotică. Acestea sunt seturi cu piese, componente și subansamble pe care copiii le utilizează pentru a construi diferite forme, structuri și corpuri robotice, pe baza instrucțiunilor aflate în fiecare joc.
Există kituri de robotică pentru începători, care se aseamănă cu seturile de construcție Magspace. Poți alege și diferite modele de kit robotică pentru copii de vârstă școlară, astfel încât micii elevi să-și folosească în mod creativ cunoștințele de programare, informatică, fizică, matematică.
Robotica este un hobby pentru toate vârstele, așa că sunt disponibile oferte de kit robotică pentru adulți, ca să organizezi jocuri pentru toată familia.
Care sunt avantajele kiturilor de robotică
Robotica este o joacă serioasă, cu multiple avantaje pentru dezvoltarea mentală și socială a copilului. Reprezintă mixul ideal de distracție, relaxare, informații interesante prezentate într-un mod original și posibilitatea de antrenare a dexterității, a logicii și a capacității de a face conexiuni între diferite științe. Iată care sunt principalele beneficii ale jocurilor de robotică pentru copii:
- Cu seturile de jucării educative precum kituri de robotică, învățarea devine o joacă, iar jocul o permanentă sursă de a învăța lucruri noi;
- Kiturile de robotică antrenează la copiii mici coordonarea mână-ochi și a motricitatea fină, precum și cunoașterea culorilor, formelor și texturilor, iar mai apoi, când mai cresc, le înlesnesc înțelegerea fenomenelor fizice și chimice;
- Robotica este un domeniu care acoperă o gamă largă de subiecte, oferind copiilor, începând cu vârsta de 8 la 10 ani, experiență în învățarea matematicii, ingineriei și design-ului creativ;
- Kiturile de robotică ajută la dezvoltarea puterii de concentrare și a abilităților de rezolvare a problemelor. Ele sunt surse de învățare și de distracție, ce pot dezvolta abilități tehnice, copilul primește toate piesele, pe care trebuie să le aleagă și să le monteze după instrucțiuni detaliate;
- Copiii au un mare sentiment de realizare și împlinire, atunci când finalizează un proiect de robotică și îl văd că prinde viață. Se obișnuiesc să lucreze în echipă și să colaboreze cu prieteni și colegi de vârsta lor.
Top kituri de robotică pentru copii
Iată un top kituri de robotică pentru copii, ca să alegi cele mai noi jocuri pe bază de tehnologie, creativitate și îndemânare:
Kit construcție Coding Robot 5 în 1 mecanic (RO)
- Descriere: Acest kit construcție Coding Robot 5 în 1 Mecanic oferă copiilor ocazia de a învăța despre robotică și programare. Este un robot în adevăratul sens al cuvântului și poate efectua o mulțime de acțiuni, cum ar fi să se rotească până la 360⁰, să se miște în față, în spate, să stea pe loc, să ridice, să arunce mingi, să lovească, să apuce și să deseneze. Ca să-l programezi nu ai nevoie de un PC ori un soft special. Trebuie doar să construiești robotul conform instrucțiunilor, prin inserția pinurilor din plastic în roata de codare a robotului, respectând instrucțiunile și ordinea de montare a pieselor. Coding Robot 5 în 1 Mecanic este amuzant și totodată reprezintă o excelentă jucărie educativă.
- Detalii tehnice: Pentru a construi acest robot ai nevoie de o șurubelniță cu cap cruce, de un cutter, un marker, o ruletă și două baterii AAA. Jocul este recomandat pentru copii de peste 8 ani, supravegheați de adulți, care să-i ajute la detaliile de asamblare.
Kit robotică de construcție Mână de Cyborg Hidraulică (RO)
- Descriere: Acest joc din top kituri de robotică te ajută să construiești o mână de robot portabilă, ajustabilă, ușoară și distractivă. Mâna este prevăzută cu 4 degete și cu 8 module de ajustare, prin mișcarea dinamică a lichidului pe baza de presiune, simulând mișcările mușchilor unei mâini reale. Articulațiile degetelor se vor mișca și vei reuși să strângi pumnul și să întinzi palma. Astfel, după asamblare și adăugarea a câtorva picături de apă, Mâna Hidraulică va începe să redea, mișcările mâinii umane atunci când o vei manevra cu vârful degetelor. Cu Mâna Hidraulică poți încerca mai multe tehnici de prindere, precum ținerea în mână a unei mingi, a unei sticle, a unui șurub mic, fiind o experiență interesantă și amuzantă.
- Detalii tehnice: Mâna hidraulică este formată din 203 piese, măsoară 40 cm și este ajustabilă, îi poți modifica mărimea palmei și lungimea degetelor, astfel încât ea poate fi purtată atât de copii, cât și de adulți. Ea poate fi purtată de dreptaci și stângaci, deopotrivă. Se recomandă pentru copii cu vârsta de minim 10 ani.
Kit robotică de construcție Sistem Solar (RO)
- Descriere: din top kituri de robotică pentru copii nu poate să lipsească o lecție practică de astronomie: este vorba despre un joc de construcție Sistem Solar. După asamblare, copii vor picta Soarele și planetele. Soarele este prevăzut cu un panou solar și, prin expunerea directă la razele soarelui sau sub lumina unei lămpi cu halogen, planetele încep să se miște și redau configurația reală de rotație. Setul de construcție a Sistemului Solar este un instrument educativ și distractiv deopotrivă, copiii fiind familiarizați prin joc cu modul de utilizare a energiilor verzi.
- Detalii tehnice: ese o jucărie STEM recomandată pentru copii de peste 8 ani, supravegheați de adulți, care să-i ajute la detaliile de asamblare și la aplicarea culorilor.
Kit robotică de construcție Roboți Solari 14 în 1 (RO)
- Descriere: un joc de familie ce aduce surpriza a nu mai puțin de 14 modele de roboței ce vor fi activați prin lumină solară. Designul este atractiv, iar roboții seamănă cu diferite personaje faimoase și animăluțe haioase: Turtle-bot, Walker-bot, Quadru-bot, Wheel-bot, Beetle-bot, Dog-bot, Boat-bot, Auto-bot, Crab-bot, Slither-bot, Roly Poly-bot, Row-bot, Surf-bot și Boxer-bot.
- Detalii tehnice: Pentru a construi acest robot ai nevoie de o șurubelniță cu cap cruce, de un cutter, un marker, o ruletă și două baterii AAA. Jocul este recomandat pentru copii de peste 10 ani, supravegheați de adulți, care să-i ajute la asamblarea componentelor și activarea roboților la lumina soarelui sau în casă, la o lumină halogen de 50 watt.
Kit robotică Vehicul cu apă sărată (EN)
- Descriere: un kit de robotică inedit, prin care copiii învață să asambleze o mașinuță 4x4 care este o replică în miniatură a unui vehicul de teren. Prin acest joc educativ de construcție cei mici deprind primele noțiuni de ecologie și înțeleg importanța energiilor alternative. Mașina funcționează prin adăugarea câtorva picături de apă sărată pe foițele de magneziu. Kitul cuprinde componentele pentru asamblarea motorului, cele 4 cauciucuri, o pipetă de plastic și foițele de magneziu.
- Detalii tehnice: Durata de funcționare a mașinuței este de 15 minute, apoi este nevoie de o nouă rezervă de apă. Foițele de magneziu sunt reutilizabile, până la 4 ore continuu, apoi funcționarea se fragmentează. Vehiculul cu apă sărată este recomandat pentru copii de peste 8 ani, supravegheați de adulți, care să-i ajute la adăugarea apei sărate și activarea vehiculului.
Kit construcție Coding Robot 3 în 1 cu tastatură (EN)
- Descriere: pentru varietate și un plus de spectacol, un joc potrivit este acest kit de robotică pentru copii care oferă posibilitatea construirii și programării a 3 modele de roboți cu funcții diferite: roboțel care desenează, roboțel care face curățenie și robotel care trage la țintă. Coordonarea se realizează prin intermediul tastaturii, astfel că cei mici se obișnuiesc prin joc cu echipamentele hardware și învață primele noțiuni de software.
- Detalii tehnice: Kitul de construcție Coding Robot 3 în 1 este recomandat pentru copii de peste 8 ani, supravegheați de adulți, care să-i ajute la programarea celor trei roboței și să-i îndrume în activarea lor. Înălțimea roboților este de 15 centimetri, iar direcțiile de mișcare programabile prin tastatură sunt: înainte, înapoi, dreapta, stânga, rotire la dreapta, rotire la stânga, înapoi spre dreapta și înapoi spre stânga.
Prin alegerea unui robot interactiv pentru copii sau a unui set de construcție cu diferite mecanisme oferi celor mici jocuri interesante și educative, care le stimulează gândirea și creativitatea. Un top kituri de robotică poate conține titluri diferite, în funcție de vârsta copiilor și de pasiunile lor: fizică, matematică, programare, astronomie, mecanică ș.a. Combină aceste jucării inteligente cu jocuri de societate pentru copii și petrece timp de calitate alături de cei mici, ca să vă bucurați împreună de cea mai frumoasă vârstă, când orice vis poate deveni realitate, prin joc și fantezie.